Maimuta te acuza…cum raspunzi ?

Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se junghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?

De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez
Şi, ajungând ca lumea, să nu ştiu ce să crez.
I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi.

Florin Laiu

Ce ziceți ? Are dreptul să fie supărată și

rănită în mândria ei, maimuța ???

Preluare de pe blogul: http://altom.wordpress.com

3 Răspunsuri to “Maimuta te acuza…cum raspunzi ?”

  1. Alex Says:

    Salut!
    Mi-a plăcut enorm poezia. Abia aştept să o citesc elevilor la şcoală! Păstrând ideea poeziei, le-amm zis uneori că nu e frumos să numim pe anumiţi semeni mai inumani…”animale”, căci jignim nişte biete vieţuitoare care nu fac niciodată atâtea mizerii precum face doar oamul, cel mai periculos şi imoral dintre vieţuitoare.
    Mersi mult!

  2. Florin Lăiu Says:

    Dragă Claudiu,
    Nu comentez poezia. Ca autor, „nu se face” să-ţi comentezi propriile poezii. Mă bucur că-mi faci publicitate, dar am rugămintea să scoţi din dreptul numelui meu titlul de „profesor universitar”, pentru că nu sunt decât lector universitar şi pentru că autorului unei poezii (poet, dacă vrei) nu i se menţionează titlurile, pentru că nu au nici o relevanţă în cazul artei. Mulţumesc.
    http://tornafratre.blogspot.com/search?q=maimu%C5%A3%C4%83

  3. cllod Says:

    Draga Florin, Multumesc pentru poezie.
    Textul asa l-am copiat de pe blogul amintit.
    Am facut corectarile cerute.
    Ramai Binecuvantat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: